Cărticică de învățături morale
(Libellus de institutione morum)

În numele Domnului nostru Iisus Hristos. Începe codul de legi al Sfântului rege Ștefan.

Deoarece înțeleg și pricep cu desăvârșire că tot ce vrerea lui Dumnezeu a creat și mai înainte hotărârea Sa vădită a orânduit – deopotrivă pe bolta cerească largă și în ținuturile pământești potrivite pentru viețuirea omenească – ființează prin lege și se sprijină pe ea; și deoarece știu că toate cele pe care harul lui Dumnezeu le-a hărăzit spre folosul și demnitatea vieții omenești, adică împărățiile, consulatele, principatele, comitatele, ierarhiile bisericești și alte dregătorii sunt cârmuite, ocrotite, împărțite și adunate în parte de învățături și dispozițiuni dumnezeiești și în parte de povețe și îndemnuri lumești, anume izvorâte de la bărbați nobili și înaintați în vârstă; și deoarece știu fără îndoială că peste tot pe pământ, toți orânduitorii, neținând seamă de rang, învață și dau povețe și îndemnuri nu doar însoțitorilor, tovarășilor, slujitorilor lor, ci și copiilor lor, nici eu, iubitul meu fiu, nu mă sfiesc să te sfătuiesc și să-ți dau povețe și îndemnuri în viața mea din acest veac, pentru ca prin ele să-ți poți înfrumuseța moravurile și pe cele ale supușilor tăi atunci când – dacă îngăduie și Stăpânul preaînalt – vei domni după mine. Iar tu, după ce le-ai ascultat cu băgare de seamă, se cuvine să stai aproape de învățătura tatălui tău, așa cum înțelepciunea dumnezeiască sfătuiește prin Solomon, spunând: Ascultă, fiule, învăţătura tatălui tău şi nu lepăda îndrumările maicii tale și anii vieții tale se vor înmulți. Din această revelație poți înțelege că dacă nesocotești cele ce te învăț cu dragostea mea părintească – departe să fie una ca aceasta – nu vei afla bunăvoință nici înaintea lui Dumnezeu, nici înaintea oamenilor.

Auzi însă cum au pierit și au căzut cei ce în neascultare au nesocotit învățăturile. Adam, cel pe care Creatorul ceresc, făcătorul întregii lumi create, l-a plămădit după asemănarea Sa și pe care l-a făcut moștenitor al întregii sale demnități, odată ce a zdrobit cătușele învățăturilor dumnezeiești, și-a pierdut îndată privilegiile minunate și putința de a rămâne în rai. Și poporul ales și iubit de Dumnezeu, deoarece a rupt în repetate rânduri legătura învățăturii, împletită de mâinile dumnezeiești, a suferit urgii în felurite chipuri: unii dintre ei au fost înghițiți de pământ, altora focul le-a adus moartea, iar încă alții s-au nimicit între ei. Și asupra fiului lui Solomon, după ce a nesocotit sfatul pașnic al tatălui său și cu mândrie s-a înălțat pe sine și și-a amenințat poporul cu sulițe aducătoare de moarte, nu cu biciul ca tatăl său, multe necazuri s-au abătut în timpul domniei sale, iar apoi l-au dat jos de pe tron. Pentru ca aceasta să nu ți se întâmple, ascultă de mine, fiule! Ești copil, vlăstar din părinți bogați, viețuitor între perne moi, dezmierdat și crescut cu toate înlesnirile; niciodată nu ai avut parte de ostenelile războaielor, nici de feluritele atacuri ale neamurilor în mijlocul cărora m-am frământat toată viața. Iar acum a sosit vremea când nu te hrănim doar cu lapte – deoarece acesta te poate face plăpând și mofturos, ceea ce este totuna cu pierirea virtuților, cuibul păcatelor și nesocotirea poruncilor –, ci trebuie uneori să-ți dăm și vin învechit, pentru ca acesta să-ți atragă atenția asupra lucrurilor pe care le înveți de la mine. După stabilirea acestora pentru început, să trecem la obiect.

ÎNVĂȚĂTURI

Capitole:

1.       Despre importanța păstrării credinței sobornicești
2.       Despre consolidarea orânduielii bisericești
3.       Despre respectul datorat ierarhilor
4.       Despre prețuirea căpeteniilor și ostașilor
5.       Despre păstrarea răbdării și judecății nepărtinitoare
6.       Despre poftirea și cinstirea oaspeților
7.       Despre importanța sfatului
8.       Despre ascultarea copiilor
9.       Despre rugăciunea regulată
10.     Despre bunătate, milă și alte virtuți

1.       Despre importanța păstrării credinței sobornicești

Întrucât la rang împărătesc pot fi ridicați doar credincioșii și oamenii pătrunși de credința sobornicească, așezăm sfânta credință pe primul loc între poruncile noastre. Mai înainte de toate, te sfătuiesc și te îndemn, ba mai mult, încerc să te determin, iubite fiu: dacă voiești să fie coroana ta regală încununată de prețuire, păzește credința ta sobornicească și apostolească cu băgare de seamă și chibzuință, ca să servești drept pildă tuturor celor pe care Dumnezeu i-a făcut supuși ai tăi, și pentru ca toate fețele bisericești să te poată numi pe bună dreptate apărător adevărat al crezului creștin; deoarece fără aceasta poți fi încredințat că nu te vor numi nici creștin, nici copil al Bisericii. Cu adevărat, toți cei care se află în credință neadevărată sau nu își desăvârșesc și împodobesc credința cu fapte, întrucât credința fără fapte este moartă, nici aici nu vor domni cu slavă și nici ai împărăției și coroanei celei veșnice părtași nu se fac. Dacă însă vei apăra platoșa credinței, vei avea și coiful vieții celei veșnice. După care, cu aceste arme ale duhului, te vei putea lupta după rânduieli deopotrivă cu vrăjmașii cei văzuți și cei nevăzuți. Cu adevărat, Apostolul zice: cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Iar credința despre care vorbesc este: să crezi cu stăruință și să mărturisești fără șovăială pe Tatăl nostru, Dumnezeul cel Atotputernic, făcătorul întregii zidiri, și pe Fiul Său Unul Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care după bună vestire îngerească din preafericita Fecioară Maria s-a născut și pentru mântuirea lumii întregi pe cruce a pătimit, și pe Duhul Sfânt, care a grăit prin prooroci, apostoli și evangheliști; precum și că Dumnezeu este unul, desăvârșit, nedespărțit și curat fără prihană. Aceasta este credința creștină, în care – după cum grăiește Atanasie – dacă cineva nu crede cu evlavie și statornicie, nu se poate mântui. Iar de s-ar găsi printre cei aflați sub puterea ta unii care – departe să fie una ca aceasta – ar încerca să despartă, să micșoreze sau să mărească această unitate a Sfintei Treimi, să știi că aceia sunt slujitori ai prințului ereziei și nu copii ai Sfintei Biserici. Pe aceștia nici să nu-i sprijini, nici să nu-i ocrotești, ca nu cumva să pară că și tu ești vrăjmaș și răzbunător. Unii ca aceștia, cu adevărat, duc în pierzanie și risipesc poporul Sfintei Biserici. Să te îngrijești îndeosebi ca să nu se întâmple una ca aceasta!

2.       Despre consolidarea orânduielii bisericești

În palatul regelui, după credință, al doilea loc îl ocupă Biserica, întrucât semințele Bisericii au fost semănate mai întâi de Domnul nostru Hristos, după care au fost sădite mai departe de mădularele sale, adică apostolii și sfinții părinți, care le-au înrădăcinat adânc și le-au răspândit pe întregul pământ. Chiar dacă are și mlădițe noi, totuși în alte locuri Biserica este străveche; însă, în împărăția noastră, iubite fiu, și astăzi ea este propovăduită ca și cum ar fi o învățătură de modă nouă și aflată în muguri, și de aceea ea are nevoie de apărători mai prevăzători și mai vădiți, ca nu cumva binele pe care harul dumnezeiesc prin a Sa milă nemăsurată ni l-a hărăzit nouă, nevrednicilor, să fie risipit și să piară în urma moliciunii, trândăviei și nepăsării tale. Pentru că cel ce șubrezește sau mânjește vaza Sfintei Biserici caută să trunchieze trupul lui Hristos. Căci Domnul Însuși îi spusese lui Petru, pe care l-a făcut apărător și învățător al acestei Sfinte Biserici: Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea. Piatră S-a numit pe El însuși, iar Biserica zidită pe El însuși nu a zis-o nici făcută din lemn, nici făcută din piatră, ci a numit Biserica ce este zidită pe El însuși: popor agonisit, seminție aleasă, turmă a lui Dumnezeu lucrată în credință, curățită prin botez, unsă cu untdelemn și sfântă. Iar dacă cineva în nebunia sa smintește mădularele Sfintei Biserici, de or fi ele chiar și mici, după învățătura evangheliei este vrednic să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie aruncat în adâncul mării, adică să fie îndepărtat de la demnitatea puterii și să zacă în afara bisericii celor drepți, în chinurile lumești, ca un păgân sau vameș. De aceea, fiule, trebuie să păzești asupra Sfintei Biserici cu râvnă grabnică la fapte, cu trezvie, zi de zi, pentru ca ea să sporească și să nu se împuțineze. Cu adevărat, regii au fost numiți mai cu seamă „sporitori” pentru că au sporit Biserica. Să faci și tu asemenea, astfel încât coroana ta să fie mai slăvită, iar viața ta mai fericită și mai îndelungată.

3.       Despre respectul datorat ierarhilor

Cinul ierarhilor este podoaba tronului regal, de aceea în demnitatea împărătească locul al treilea le revine ierarhilor, fiule drag. Ei să-ți fie sfetnici și să ai grijă de ei ca de lumina ochilor. Dacă ai câștigat bunăvoința lor, nu trebuie să te temi de niciun vrăjmaș. Căci sub ocrotirea lor vei fi în siguranță în toate privințele, iar în rugăciunile lor te vor vorbi de bine înaintea atotputernicului Dumnezeu. Cu adevărat, Dumnezeu i-a rânduit pe aceștia să fie ocrotitori ai poporului sfânt, pe aceștia i-a făcut păzitori ai sufletelor, dătători ai tuturor demnităților bisericești și împărțitori ai dumnezeieștilor taine. Fără aceștia, nimeni nu poate ajunge rege, nici împărăți; cu mijlocirea lor se șterg păcatele oamenilor. Dacă pe aceștia îi iubești cu desăvârșire, este neîndoielnic că te vei fi apărat pe tine însuți și îți vei cârmui țara încununat de respect, deoarece în mâinile lor este așezată puterea de a lega sau dezlega păcatele noastre. Căci Dumnezeu a făcut legământ cu aceștia, i-a separat de ceilalți oameni, i-a făcut părtași ai numelui Său și sfințeniei Sale, iar prin cuvântul lui David, cel făcut rege de Dumnezeu, a interzis vătămarea lor încă din prima zi ce a fost hotărâtă să fie început al judecății prin om: Nu vă atingeți de unșii mei! Căci îi atinge pe unșii lui Dumnezeu cel care, împotriva legii dumnezeiești și bisericești, prin învinuiri false, îi mânjește pe bărbații sfintei orânduiri și îi cheamă înaintea obștii. Îți interzic categoric, fiule, să procedezi în acest fel, dacă voiești să trăiești fericit și să-ți faci împărăția slăvită – Dumnezeu este îndeosebi sensibil la aceste lucruri. Dacă unul dintre cei despre care vorbesc, întâmplător ar săvârși un păcat vrednic de dojană – departe să fie una ca aceasta –, mustră-l de trei ori, de patru ori, dar între tine și el singur, după învățătura evangheliei. Iar dacă nu voiește să asculte de cuvintele tale dojenitoare, atunci trebuie să-l supui mustrării publice, după dispozițiile evangheliei: și de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii. Dacă respecți această ordine, vei face coroana ta slăvită și mărită din toate punctele de vedere.

4.       Despre prețuirea căpeteniilor și ostașilor

A patra podoabă a puterii regești este credincioșia, vitejia, râvna, bunăvoința, graba la ascultare a înainte-stătătorilor, a dregătorilor și a ostașilor, căci aceștia sunt fortărețele regatului, ocrotitorii celor slabi, înfruntătorii vrăjmașilor, puterea teritoriilor de graniță. De aceea, fiule, îți sunt tați și frați; pe niciunul dintre ei să nu-l aservești și să nu-l numești slugă. Să lupte în interesul tău, nu să-ți slujească; și să rămână veșnic în mintea ta că trebuie să domnești peste ei fără mânie și trufie și fără dușmănie, în pace, cu duh smerit și blând, deoarece în privința demnității umane toți sunt de o seamă și nimic nu te înalță precum te înalță smerenia, și nimic nu te coboară precum te coboară trufia și vrajba. Dacă vei fi pașnic, te vor numi rege și fiu de rege, și toți ostașii te vor iubi. Însă dacă te înalți asupra dregătorilor tăi și înainte-stătătorilor, cu mânie, trufie, vrajbă, cu nepace, este lucru vădit că vitejia ostașilor tăi se va face slăbire a domniei tale regești, iar puterea ta regală va trece asupra altora. Cu teama aceasta, cârmuiește viața dregătorilor tăi după cerințele virtuților, astfel încât, încununați de prețuirea ta, să fie credincioși puterii tale regești mereu, fără șovăială, iar domnia ta să fie cu pace în toate privințele.

5.       Despre păstrarea răbdării și judecății nepărtinitoare

Răbdarea și judecata nepărtinitoare sunt a cincea podoabă a coroanei regale. Regele și profetul David spune așa: Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului. Iar în altă parte, tot el zice: Cinstea regelui iubește judecata dreaptă. Despre răbdare, apostolul Pavel observă: Fiți îndelung-răbdători față de toți, iar Domnul în evanghelie: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. La aceasta să te străduiești, fiule! Dacă voiești să-ți păstrezi demnitatea regală, ține-te de judecata nepărtinitoare; dacă vrei să-ți dobândești sufletul, fii răbdător! Dragul meu fiu! Ori de câte ori se află înaintea ta cauza unui om vrednic de judecată sau a unuia care este învinuit de un păcat de moarte, nu-ți pierde calmul, și nici nu insista jurând că îl vei pedepsi, deoarece acest lucru este, firește, nesigur și delicat, căci va trebui să încălcăm făgăduința făcută prostește. Îndeobște, nici să nu judeci tu însuți, pentru ca nu cumva această îndeletnicire, dacă este sub rangul tău, să mânjească demnitatea ta regală, ci lasă această treabă în sarcina judecătorilor, ca să judece după legile lor. Ferește-te să fii judecător, bucură-te că ești rege și ești numit rege. Căci regii, dacă sunt răbdători, domnesc, iar dacă sunt nerăbdători, tiranizează. Iar dacă se află înaintea ta o cauză în care judecata este de nivelul demnității tale, să judeci cu răbdare, cu milă și fără jurăminte, pentru ca vrednică de laudă și de slavă să fie coroana ta.

6.       Despre poftirea și cinstirea oaspeților

Oaspeții și cei ce sosesc de pe meleaguri străine pot aduce atâtea foloase încât pe bună dreptate îi putem aminti pe al șaselea loc al demnității regești. La început, imperiul roman crescuse, iar împărații romani deveniseră mari și slăviți prin faptul că în jurul lor s-au adunat mulți bărbați nobili și înțelepți. Cu adevărat, Roma ar fi slugă și astăzi dacă nu ar fi fost eliberată de Enea și ai săi. Căci oaspeții, venind de pe diferite meleaguri și țări, aduc cu ei felurite limbi, felurite cunoștințe și putere armată, și toate acestea pot împodobi țările, pot spori vaza curții și pot stingheri înfumurarea străinilor. O împărăție care trăiește după o singură limbă și un singur obicei este slabă și șubredă. Tocmai de aceea, fiule, te îndemn să le porți de grijă cu bunăvoință și să îi respecți, ca să prefere să petreacă la tine decât să locuiască în altă parte. Căci de vei căuta să strivești ce am zidit eu sau să risipești ce am adunat eu, cu siguranță țara ta va suferi foarte mult. Pentru ca aceasta să nu se întâmple, sporește-ți țara zi de zi, pentru ca oamenii să socotească coroana ta măreață.

7.       Despre importanța sfatului

Al șaptelea aspect important pentru tronul regilor este sfatul. Sfatul îi face pe regi regi, stabilește hotarele țării, apără patria, rezolvă războaiele, obține biruința, alungă vrăjmașul, îi numește pe prieteni pe nume, consolidează obștile, distruge taberele vrăjmașe. Deoarece sfaturile aduc cu ele posibilitatea unor foloase mari, nu este îngăduit ca ele să fie date de oameni proști, cu pretenții sau neînzestrați, ci trebuie ca ele să fie stabilite și desăvârșite de sfetnici mai în vârstă, mai de treabă, mai iscusiți decât cei obișnuiți, iar aceștia să fie cei mai cinstiți. De aceea, fiule, nu te sfătui cu cei tineri și cu cei mai puțin deștepți, și nici nu le cere sfatul, ci cere-l sfetnicilor tăi, cărora le revine această sarcină datorită vârstei și înțelepciunii lor. Căci sfaturile date regilor trebuie să rămână ascunse în inimile celor înțelepți și nu este îngăduit ca pripa celor proști să le răspândească. Cu adevărat, dacă te însoțești cu cei deștepți, vei fi deștept, iar dacă umbli cu cei proști, li te alături – spune Duhul Sfânt prin Solomon: Cel ce se însoţeşte cu cei înţelepţi ajunge înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu cei nebuni se aseamănă cu aceștia. Iar David cântă astfel în psalmi: Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi; şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici.  De aceea, fiecare să se îndeletnicească cu ceea ce este potrivit vârstei sale: adică tânărul cu lupta, sfetnicii cu sfătuirea. Însă nici tinerii nu trebuie scoși întru totul din sfătuire; însă ori de câte ori te vei sfătui cu ei, chiar și de ar fi sfatul lor folositor, du-l în fața celor mai în vârstă pentru ca să-ți măsori toate faptele cu măsura înțelepciunii!

8.       Despre ascultarea copiilor

Urmarea înaintașilor ocupă al optulea loc în puterea regelui. Află că este cea mai mare podoabă să-i urmezi pe înaintașii domnești și să-i imiți pe părinții vrednici de cinste. Cel care nesocotește dispozițiile înaintașilor și părinților săi, nu ține seamă nici de legile dumnezeiești. Căci părinții sunt părinți pentru ca să se îngrijească de copii, iar copiii sunt copii ca să asculte de părinți. Cel ce se împotrivește părintelui său este vrăjmașul lui Dumnezeu; adică omul neascultător Îl sfidează pe Dumnezeu, iar duhul neascultării risipește florile care împodobesc coroana, căci neascultarea atrage nimicirea întregii împărății. Tocmai de aceea, fiule iubit, dispozițiile tatălui tău, adică ale mele, să-ți fie la îndemână mereu, pentru ca împărăția ta înfloritoare să fie cârmuită întotdeauna prin frâiele domnești. Fără povara oricărei șovăieli să imiți moravurile mele, despre care poți vedea că sunt vrednice de demnitatea regală. Va fi anevoios să-ți păstrezi puterea regală pe aceste meleaguri dacă nu vei urma exemplul celor ce au domnit înaintea ta. Căci care grec i-ar putea cârmui pe latini după cutume grecești, și care latin i-ar putea cârmui pe greci după cutumele latine? Niciunul. De aceea, urmează obiceiurile mele ca să fii socotit distins printre ai tăi și vrednic de laudă printre străini.

9.       Despre rugăciunea regulată

Rugăciunea regulată este izvorul cel mai însemnat al mântuirii regelui, de aceea, rânduiala noastră amintește sufletul evlavios pe al nouălea loc. Rugăciunea neîncetată face ca să ne curățăm de păcatele noastre și ele să fie iertate. De aceea, fiule, ori de câte ori mergi în biserica lui Dumnezeu ca să I te închini lui Dumnezeu, să spui acestea ca rege, cu cuvintele lui Solomon, fiul regelui: Trimite înţelepciunea din Sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele şi ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta. Înălţarea ochilor nu-mi da, şi pofta întoarce-o de la mine! Pofta pântecelui şi a împreunării trupului să nu mă cuprindă şi duhului celui fără de ruşine să nu mă dai! Așa s-au rugat regii de odinioară, și așa să te rogi și tu pentru ca Dumnezeu să te găsească vrednic de a te slobozi de toate greșelile, pentru ca toți să te numească rege de nebiruit. Roagă-te și ca El să țină departe de tine trândăvia și moliciunea, și să te ajute cu toate virtuțile ca prin ele să-i învingi pe vrăjmașii cei văzuți și pe cei nevăzuți; pentru ca să-ți poți încheia drumul în viață în siguranță și ferit de orice atacuri ale vrăjmașilor, în pace cu toți supușii tăi.

10.     Despre bunătate, milă și alte virtuți

Valoarea coroanei regale este determinată de măsura virtuților, de aceea se află acestea pe locul al zecelea între învățăturile mele. Domnul puterilor cerești însuși este Rege al Regilor, și precum întregul cetelor sale cerești este alcătuit din zece cete, așa și purtarea ta în viață să fie întemeiată pe zece principii. Regele să fie bun, milostiv, dar să fie pătruns și împodobit și de celelalte virtuți. Cu adevărat, zadarnic un rege urâțit de neomenie și cruzime ar pretinde titlul de „rege” – trebuie să-l numim tiran. De aceea, iubite fiu, dulceața sufletului meu, nădejdea urmașilor mei viitori, te rog, ba chiar îți poruncesc ca, ținând seamă de bunătate, să fii bun nu doar cu familia ta, cu neamul tău, cu întâi-stătătorii tăi, cu cei bogați, cu vecinii și cu locuitorii țării tale, ci și cu străinii și cu toți cei care sosesc la tine. Punerea în lucru a virtuții bunătății te va conduce la fericirea desăvârșită. Fii milostiv cu toți cei care suferă de asuprire, și nu uita în sufletul tău niciodată de porunca dumnezeiască ce spune că milă voiesc, nu jertfă. Fii îngăduitor cu toți, nu doar cu cei puternici, ci și cu cei ce duc lipsă de putere. Apoi, fii cu sufletul puternic, pentru ca bunăstarea să nu te facă prea încrezut, iar nenorocul să nu te doboare! De asemenea, fii smerit, pentru ca Dumnezeu să te înalțe acum și în viitor! Fii blând, pentru ca niciodată să nu te împotrivești adevărului! Fii cinstit, pentru ca să nu-i faci nimănui nume rău! Fii cuviincios, pentru ca să îndepărtezi toată spurcăciunea desfrânării ca pe boldul morții!

Toate cele ce am arătat mai sus împreună alcătuiesc coroana regelui și fără ele nimeni nu poate domni aici și nici să ajungă în împărăția cea veșnică. Amin.

***

Traducere din limba maghiară realizată de Amik Annamária la solicitarea deputatului european Hölvényi György și publicată cu permisiunea acestuia. Kritizorok este un site cultural apolitic.

A fordítást a magyar szövegváltozat alapján Amik Annamária készítette Hölvényi György EP-képviselő megbízásából, és a megbízó engedélyével tesszük közzé. A Kritizorok apolitikus kulturális honlap.